Senatorul Teodor Meleşcanu şi deputatul George Scutaru, membri în Comisiile de Apărare, îi cer premierului şi ministrului de finanţe explicaţii referitoare la blocarea aprobării Planului de înzestrare a Armatei. De asemenea, ei îi cer şefului statului, Traian Băsescu, să convoace o şedinţă CSAT referitor la problema înzestrării.
Cei doi parlamentari susţin într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX că, în cadrul audierii de marţi de la Parlament, a ministrului Apărarii şi a altor responsabili din MApN au aflat că Minsterul Finanţelor blochează aprobarea planului de înzestrare a armatei pentru perioada 2010-2015.
„În cadrul discuţiilor a reieşit faptul că programele strategice de înzestrare sunt puse în pericol de lipsa de decizie a Guvernului, dar mai ales a Ministerului de Finanţe”, susţin cei doi semnatari ai comunicatului, adăugând că „cea mai gravă situaţie se înregistrează în ceea ce priveşte Programul strategic de achiziţionare a avioanelor multirol, ştiindu-se faptul că în perioada 2010-2011 se epuizează resursa de zbor a avioanelor Mig 21 Lancer aflate în dotarea Forţelor aeriene române”.
„Ministrul Apărării nu a putut să precizeze dacă în 2009 se vor demara procedurile de achiziţie pentru avioanele multirol, deoarece programul este unul multianual, iar Ministerul de Finanţe nu poate face o prognoză a evoluţiei bugetului de stat pentru perioada derulării acestui program vital pentru armata română”, se arată în comunicat.
Meleşcanu şi Scutaru califică drept „inadmisibil ca premierul Boc şi ministrul de Finanţe să fie incapabili să precizeze ce fonduri poate pune la dispoziţie statul român pentru susţinerea programelor strategice ale armatei”.
„Nu înţelegem lipsa de reacţie a preşedintelui Traian Băsescu, care în calitate de preşedinte al CSAT şi comandant suprem al forţelor armate are obligaţia constituţională să vegheze asupra bunei funcţionări a armatei române”, mai adaugă ei, cerându-i şefului statului să convoace o şedinţă CSAT având ca temă planul de înzestrare a armatei.