Ludovic Orban împlineşte 57 de ani. Premier în vremea pandemiei COVID-19. BIOGRAFIE

  • Premierul Ludovic Orban împlineşte, astăzi, 57 de ani.
  • Ludovic Orban este premierul României şi preşedintele PNL.
  • Orban a fost ministru al Transporturilor, viceprimar al Bucureştiului şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
Urmărește
1754 afișări
Imaginea articolului Ludovic Orban împlineşte 57 de ani. Premier în vremea pandemiei COVID-19. BIOGRAFIE

Ştii ce zi e azi? Ziua de naştere a premierului Ludovic Orban. BIOGRAFIE

Ştii ce zi e azi? E ziua de naştere a lui Ludovic Orban. Premierul împlineşte 57 de ani.

 

Cine este Ludovic Orban?

 

Ludovic Orban este premierul României şi preşedintele Partidului Naţional Liberal. El a fost ministru al Transporturilor, deputat din partea PNL, viceprimar al Bucureştiului şi de două ori vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

 

Preşedintele PNL Ludovic Orban este un om politic român, în vârstă de 57 de ani, absolvent al Facultăţii de Tehnologia Construcţiilor de Maşini din cadrul Universităţii Braşov (1988) şi absolvent de studii politice al SNSPA, din 1993.

 

Orban a fost ministru al Transporturilor în perioada 2007-2008, în Guvernul Tăriceanu şi viceprimar al Capitalei între 2004 şi 2007.

 

Acesta a avut două mandate de deputat din partea Partidului Naţional Liberal între 2008 şi 2016, şi a ocupat de două ori funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor ( între 2019 şi 2011 şi în 2016). De asemenea, preşedintele liberalilor a mai ocupat şi funcţii în Guvern, fiind Secretar de stat şi preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici(2000-2001) şi secretar de stat, şef al Departamentului Informaţiilor Publice al Guvernului(1999-2000).

 

În anul 1996, a ocupat o funcţie de consilier local la sectorul 1 Capitalei, iar între 1992 şi 1996 a fost consilier local la sector 1.

 

În partid, a ocupat funcţia de primvicepreşedinte al PNL între 2014 şi 2016 şi pe cea de preşedinte al PNL Bucureşti, între 2002 şi 2010. 

 

A fost ales preşedinte al Partidului Naţional Liberal, pe 17 iunie 2017, în cadrul Congresului formaţiunii desfăşurat în Bucureşti, întrunind 3.518 voturi. Ludovic Orban a mai candidat la şefia PNL în anii 2002, 2009 şi în decembrie 2014, fiind învins de Theodor Stolojan, Crin Antonescu, respectiv de Alina Gorghiu.

 

 

Trei Guverne Orban 

 

Ludovic Orban a fost numit premier, de preşedintele Klaus Iohannis, în urma căderii Cabinetului Dăncilă, în octombrie 2019. Cabinetul său a făcut faţă multor încercări de boicot ale altor partide, şi a primit votul de învestitură pe 4 noiembrie, anul trecut. 

 

La 5 februarie 2020, Guvernul Orban a fost demis, în urma unei moţiuni de cenzură iniţiată de PSD şi UDMR. Orban afirma, atunci, că Guvernul „a pierdut doar o bătălie” şi că Executivul „cade în picioare”.

 

La 6 februarie, preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat, din nou, pe Ludovic Orban ca premier. Pe atunci, se dorea declanşarea alegerilor anticipate.

 

Premier în vremea coronavirusului

 

Pe 25 februarie, Ludovic Orban şi-a depus mandatul de premier, iar Florin Cîţu a fost desemnat. După ce Florin Cîţu şi-a depus şi el mandatul, Ludovic Orban a fost numit premier, din nou, în contextul crizei provocate de coronavirus.

 

Pe 14 martie, Guvernul Orban 3 a fost învestit de Parlament. De atunci, Ludovic Orban a rămas premierul României.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici