Ştirbeţ: M-am temut ca Iohannis să nu cumva să iasă pe locul doi, deşi a candidat singur la şefia FDGR
Vicepreşedintele PDL Cornel Ştirbeţ a postat, marţi, pe blogul său un text intitulat „Ura, Iohannis!” în care vorbeşte despre realegerea primarului Klaus Iohannis în fruntea FDGR, dar şi despre eşecul încercării de a-l desemna premier, scriind că propunerea a venit din partea unui „şef de partid aflat în criză de candidaţi cu pedigree”.
„Am aflat cu satisfacţie că domnul Klaus Johannis a fost reales la conducerea Forumului Democrat al Germanilor din România, pentru al treilea mandat consecutiv. Am aşteptat cu emoţie anunţarea rezultatului alegerilor, temându-mă că, deşi a candidat singur, nu cumva, totuşi, să iasă pe locul al doilea şi, Doamne fereşte!, să piardă alegerile. Din fericire, nu s-a întâmplat aşa ceva, iar longevivul (în funcţie!) primar al Sibiului a obţinut sufragiul a 27 din cei 28 de votanţi delegaţi să aleagă preşedintele FDGR pentru un nou mandat”, spune Ştirbeţ.
Acesta susţine că „victoria putea fi deplină pentru merituosul şef al FDGR, dacă nu ar fi defectat un delegat, care a votat împotriva sa, împiedicând iresponsabil, realizarea firescului, adică a unanimităţii”.
Ştirbeţ face referire la faptul că Iohannis a fost reales preşedinte al FDGR de 27 din cei 28 de delegaţi cu drept de vot.
„Sper ca acest mic eşec să nu îl demobilizeze pe Iohannis, care sunt sigur că dacă va mai candida pentru încă un mandat şi la Primăria municipiului Sibiu va obţine ceva mai mult de 28 de voturi. Printre puţinele certitudini pe care le am este şi aceea că se vor găsi totuşi câţiva sibieni care îl vor vota şi care nu îl vor lăsa nici în ruptul capului să îi părăsească, pentru a candida cumva la Preşedinţia României sau, mai rău, pentru a accepta doar demnitatea de prim-ministru, care este foarte probabil să îi mai fie oferită de vreun şef de partid aflat în criză de candidaţi cu pedigree”, mai scrie Ştirbeţ.
În finalul textului postat pe blog, Ştirbeţ face aluzie la scandalurile în care a fost implicat Iohannis de când este primar al Sibiului.
„Închei, felicitându-l pe domnul Klaus Iohannis pentru realegerea sa în funcţia supremă în FDGR, fiind încredinţat că îşi va duce la bun sfârşit şi acest mandat şi altele viitoare, în ciuda tuturor celor care, cu rea-credinţă, încearcă în zadar să îl defăimeze, lansând tot felul de acuze neîntemeiate, cum ar fi intermedierea vânzării unor copii în Canada sau cercetarea sa de către DNA şi alte asemenea bazaconii. Ura, Iohannis !”, încheie Ştirbeţ.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost reales, sâmbătă, la conducerea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), 27 dintre cei 28 de delegaţi cu drept de vot exprimându-şi opţiunea în favoarea sa.