„Suntem de acord cu creşteri de alocare în domeniul sănătăţii cu o singură condiţie: banii să nu fie folosiţi pentru tratarea dezechilibrelor mintale ale lui Liviu Dragnea şi ale camarilei sale.
Se pare că şi Liviu Dragnea a intrat în opoziţie faţă de propriul Guvern. Readuc aminte că bugetele Serviciilor, aşa cum sunt ele în proiectul de buget iniţiat de Ministerul Finanţelor sunt rezultatul unui aviz care a fost dat în CSAT.
Ori doamna Viorica Dăncilă e vicepreşedinte în CSAT. Ministrul Apărării, de Interne şi alţi miniştri de asemenea sunt membri în CSAT. Două treimi din CSAT sunt reprezentanţii Guvernului.
Ca atare nu înţeleg nemulţumirile lui Liviu Dragnea, ar trebui să vorbească cu colegii săi de Guvern cu privire la acest aspect”, a declarat Ludovic Orban, la finalul şedinşei Biroului Executiv al PNL.
Liderul de grup al deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a afirmat care sunt condiţiile pentru ca Legea bugetului de stat pentru anul 2019 să intre în legalitate.
„Bugetul este prost, nu răspunde problemelor de dezvoltare ale României. Partea cea mai nefavorabilă este că actuala discuţie despre buget este în afara legii din partea celor de la putere. Pentru am putea să ajungem la toate condiţiile legale să dezbatem bugetul în Parlament trebuie îndepliniţi câţiva paşi. Să fie respectată Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, prin care îmn Parlament să fie adoptat proiectul privind limitele fiscal bugetare pentru proiectul de buget. Proiectul de buget trebuie să se afle în dezbatere publică 10 zile, de aceea eranecesar ca acest proeict să fie adoptat de guvern mai demult, să intre în dezbatere publică , apoi după minim 10 zile să putem dezbate proiectul în Parlament.
Cel mai grav este că am auzit că am auzit o serie de declaraţii asumate pompieristic de domnul Liviu Dragnea, cum că proiectul de buget răspunde aşteptărilor administraţiei publice locale referitoare la sumele pe care le vom avea la dispoziţie pentru dezvoltare, însă ignoră faptul că proiectul de buget este o lege ordinară, ori legea finanţelor publice locale este o lege organică. Pentru ca prin buget să poţi aloca mai mulţi bani administraţiei publice locale trebuie şi un proiect separat cu privire la finanţarea autorităţilor publice locale”, a conchis Raluca Turcan.
Reacţia lui Orban vine după ce Liviu Dragnea a spus, duminică seară, după discuţiile despre buget, că intenţionează ca o sumă importantă din fondurile serviciilor secrete să ajungă la Sănătate, pentru programele destinate copiilor, precum alocarea de vitamina D sau schemele pentru diabetici. La rândul său, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a afirmat că va analiza posibilitatea redistribuirii la Sănătate a unor fonduri alocate serviciilor secrete.
Totodată, Guvernul ar putea amâna, pentru vineri, adoptarea bugetului pentru 2019, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX. Premierul Viorica Dăncilă anunţa că vor fi făcute toate eforturile ca bugetul să fie adoptat, marţi, de Executiv.