Stoica: CC impune o decizie economică şi fiscală, este inadmisibil. Rolul Curţii trebuie regândit

Publicat: 25 06. 2010, 16:15
Actualizat: 06 11. 2012, 15:43

Liderul PDL a participat la discuţiile de vineri de la Guvern.

„Situaţia actuală creată ne obligă să regândim în viitor statutul Curţii Constituţionale. Este inadmisibil ca în chestiuni de oportunitate de natură economică Curtea Constituţională să se substituie Guvernului şi să adopte soluţii care ţin de politica economică a statului”, a precizat Stoica.

El a arătat că va trebui ca în viitor „să se prevadă foarte clar, prin Constituţie, că instanţa de contencios constituţional nu are o asemenea competenţă”.

„Practic, prin soluţia de astăzi, Curtea Constituţională a impus o decizie de politică economică, fiscală şi bugetară ceea ce este inadmisibil în raport cu rolul pentru care a fost înfiinţată Curtea Constituţională”, a apreciat vicepreşedintele PDL.

În opinia lui Valeriu Stoica, decizia Curţii Constituţionale va avea consecinţe foarte grave din punct de vedere economic. Stoica arătat că, pentru a putea păstra acordul cu FMI, Guvernul trebuie să găsească soluţii alternative de menţinere a deficitului bugetar la care s-a angajat România.

„În ceea ce mă priveşte, am susţinut şi susţin în continuare că orice soluţii de creştere a fiscalităţii vor genera dificultăţi foarte mari în economie. Practic, creşterea fiscalităţii va prelungi criza economică pe termen nedeterminat şi va împiedica relansarea economică”, a precizat Valeriu Stoica.

El a menţionat că Guvernul trebuie să găsească variante de menţinere a deficitului bugetar la nivelul negociat cu FMI, fără creşteri de fiscalitate. „Rămâne de văzut dacă Ministerul Finanţelor va oferi aceste soluţii”, a mai spus Stoica.

Întrebat dacă la întâlnirea de la Palatul Victoria au mai fost şi alţi reprezentanţi ai PDL care au fost împotriva creşterii fiscalităţii, Stoica a precizat: „Nu am fost singurul”.

Curtea Constituţională a decis vineri, cu majoritate de voturi, că unele măsuri de austeritate din legile pentru care Executivul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului, respectiv cele referitoare la pensiile speciale ale procurorilor, judecătorilor şi magistraţilor CC, cele privind reducerea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, a indemnizaţiei de însoţitori pentru pensionarii de invaliditate de gradul I, precum şi cele referitoare la valoarea punctului de pensie utilizat de 622,9 de lei, sunt neconstituţionale.