Stoica: S-ar putea ca în perioada următoare să fie şi momente mai tensionate în PDL

Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica consideră că, în perioada următoare, în contextul alegerilor interne din PDL, ar putea să existe şi "momente mai tensionate", însă nu crede că acestea vor fi atât de grave încât să pună în pericol unitatea partidului.

Urmărește
4 afișări

Valeriu Stoica a apreciat, la RFI România, că în clipa de faţă se conturează tendinţele în PDL.

"Nu cred că e vorba de o ceartă, cred că e vorba de conturarea unor tendinţe şi rămâne de văzut dacă aceste tendinţe se vor înfrunta la Convenţia Naţională sau dacă, până atunci, pe baza negocierii interne, se va ajunge la o formulă, care să reunească toate forţele PDL. Indiferent dacă va fi competiţie sau va fi o formulă negociată, important este ca unitatea Partidului Democrat Liberal să fie păstrată. Nu cred că ea este în pericol. Toţi liderii PDL, indiferent de generaţia căreia îi aparţin sunt conştienţi în momentul de faţă de necesitatea unităţii partidului", a declarat vicepreşedintele formaţiunii democrat-liberale.

Liderul PDL se aşteaptă la "momente mai tensionate", dar care vor fi depăşite, în opinia sa.

"S-ar putea ca în perioada următoare să fie şi momente mai tensionate. Nu cred însă că ele vor fi atât de grave, încât să pună în pericol această unitate a partidului. Toţi liderii pe care îi are în momentul de faţă PDL sunt conştienţi că forţa PDL stă pe de o parte în unitate, iar, pe de altă parte, în modernizare, în dezvoltare instituţională", a spus el.

Valeriu Stoica speră că la Convenţia Naţională din luna mai va fi aleasă o echipă de conducere credibilă în plan intern şi internaţional.

"Există două variante: una a competiţiei şi una a negocierii interne. Indiferent care este varianta, este important ca PDL să aleagă o echipă, care să se bucure de credibilitate internă şi externă. Din acest punct de vedere, eu cred că experienţa liderilor tradiţionali trebuie să fie unită cu ideile inovatoare şi curajul unor oameni politici, care se afirmă în momentul de faţă. Dacă vom face o echipă care să îmbine ambele atuuri, atunci PDL are şanse să înfrunte coaliţia de stânga, cu şanse serioase şi în 2012 şi mai ales în 2014", conchide vicepreşedintele PDL.

Convenţia Naţională a PDL, în care va fi aleasă noua conducere a partidului, se va desfăşura în data de 14 mai, a anunţat vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur, după şedinţa BPN de luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici