Stolojan, Macovei şi Cristi Preda deschid lista PDL pentru PE

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan, fostul ministru de Justiţie Monica Macovei, consilierul prezidenţial Cristian Preda şi jurnalistul Traian Ungureanu vor deschide lista PDL pentru euroalegeri, potrivit unor surse din partid.

Urmărește
75 afișări
Imaginea articolului Stolojan, Macovei şi Cristi Preda deschid lista PDL pentru PE

Stolojan, Macovei şi Cristi Preda deschid lista PDL pentru PE (Montaj Foto)

Cei patru sunt susţinuţi de conducerea centrală a partidului, respectiv Biroul Permanent Naţional, fiind primii pe lista PDL la alegerile pentru Parlamentul European.

Democrat-liberalii au stabilit ca pe locurile eligibile să se afle candidaţii PDL de pe locurile fruntaşe în clasificarea stabilită de cele opt regiuni de dezvoltare, au mai declarat, duminică, sursele citate.

Printre cei aflaţi în primele zece locuri pe listă s-ar mai putea afla, luând în calcul acest criteriu, Marian Jean Marinescu, susţinut de regiunea Sud-Vest, Iosif Matula ( regiunea Vest), Maria Petre, susţinută de organizaţia de femei, Rareş Niculescu ( regiunea Centru), Ene Dinga, fost ministru al Integrării.

La Bucureşti, au şanse de a ajunge pe un loc eligibil actualii europarlamentari Sebastian Bodu şi Alexandru Nazare, precum şi Irinel Hristu ( PDL Sectorul 1 ).

Lista finală a candidaţilor PDL la euroalegeri va fi finalizată luni, când va fi supusă votului Colegiului Director al partidului, care se va reuni la Palatul Parlamentului, începând cu ora 12.00.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici