Tokes a declarat, după publicarea exit poll-ului care îl dă viitor parlamentar european că în competiţia sa cu UDMR a câştigat comunitatea maghiară din România.
"Rezultatele anunţate la exit-poll ne îndreptăţesc să sperăm. A triumfat democraţia. Situaţia concurenţială pe care am creat-o a fost favorabilă maghiarimii şi ea a răsturnat trend-ul în ce priveşte apetitul pentru vot al maghiarilor. S-a dovedit că ungurii, dacă li se creează condiţiile necesare, pot alege înţelept", a spus Tokes, care s-a pezentat în faţa presei foarte emoţionat şi purtând insigna Ungariei Mari la rever.
Tokes a mulţumit alegătorilor din judeţele Harghita, Covasna şli Sălaj, unde a înregistrat rezultate bune, şi a anunţat că principalele sale obiective la Bruxelles sunt autonomia comunitară, învăţământul superior în limba maghiară şi promovarea valorilor creştine.
Conform exit-poll-ului realizat de Centrul pentru Studierea Opiniei şi Pieţei (CSOP) şi difuzat de Realitatea TV, UDMR a obţinut 6,2 la sută, iar Tokes Laszlo 3,7 la sută, în timp ce studiul realizat de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB) şi difuzat de Antena 3 relevă că UDMR a obţinut 6,30 la sută, iar Tokes 3,30 la sută.
Vezi aici rezultatele exit-poll-urilor la europarlamentare realizate de CSOP şi CCSB