Stolojan, primul pe lista PDL pentru alegerile europarlamentare

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan va fi primul pe lista PDL pentru Parlamentul European, susţinut de organizaţia Dâmboviţa, au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse democrat-liberale.

Urmărește
139 afișări
Imaginea articolului Stolojan, primul pe lista PDL pentru alegerile europarlamentare

Theodor Stolojan, primul pe lista PDL pentru alegerile europarlamentare - surse

Sursele citate au precizat că Theodor Stolojan este văzut de liderii PDL ca europarlamentarul cu cea mai bună activitate, dintre potenţialii candidaţi pentru aceste alegeri având şi cea mai bună plasare în sondajele de opinie.

Candidatura lui Theodor Stolojan pentru un nou mandat în Parlamentul European este susţinută de organizaţia PDL Dâmboviţa, el fiind născut în Târgovişte.

Candidaturile PDL pentru alegerile europarlamentare vor fi analizate la nivel central de o comisiei de validare, formată din liderul Emil Boc, prim-vicepreşedinţii Adriean Videanu şi Theodor Stolojan, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Florin Popescu, Valeriu Stoica, Anca Boagiu şi Sulfina Barbu.

Termenul final pentru depunerea CV-urilor celor care doresc să candideze este 28 februarie 2009.

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur declara, săptămâna trecută, că Theodor Stolojan este un membru al conducerii partidului care a confirmat în Parlamentul European şi că pe lista pentru PE nu vor putea fi promovaţi toţi cei propuşi, ceea ce le va da "strângeri de inimă" liderilor PDL.

"Noi avem europarlamentari foarte buni care au confirmat. Theodor Stolojan este unul dintre liderii partidului care a confirmat şi a adus un aport deosebit PDL în Parlamentul European. Vom vedea opţiunea domniei sale şi opţiunea partidului", a precizat Gheorghe Flutur.

La rândul său, secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a afirmat, într-un interviu acordat MEDIAFAX la sfârşitul săptămânii trecute, că nu ştie dacă Theodor Stolojan va dori să candideze la alegerile pentru Parlamentul European.

Theodor Stolojan a fost cap de listă şi la anterioarele alegeri pentru Parlamentul European, din decembrie 207, el candidând atunci din partea Partidului Liberal Democrat.

La acel scrutin, PLD a câştigat 7% din voturi, în condiţiile în care formaţiunea fusese înregistrată la Tribunal cu doar câteva luni în urmă, în martie 2007.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici