Stolojan, primul pe lista PLD pentru PE - surse

PLD va finaliza, la mijlocul lunii august, lista cu candidaţii la alegerile pentru Parlamentul European, care va fi prezentată într-o şedinţă a Delegaţiei Permanente, pe prima poziţie urmând să se afle preşedintele formaţiunii, Theodor Stolojan.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Stolojan, primul pe lista PLD pentru PE - surse

Stolojan, primul pe lista PLD pentru PE - surse

Liderul PLD Theodor Stolojan va deschide lista candidaţilor formaţiunii la alegerile pentru Parlamentul European, în urma unei analize, stabilindu-se că acesta este personalitatea cu prestanţa cea mai mare în partid şi care poate aduce procente considerabile la acest scrutin, prin notorietatea de care dispune, au declarat pentru MEDIAFAX surse liberal-democrate.

Lista PLD cuprinde 35 de titulari şi 10 supleanţi, au declarat surse din carul PLD, care au precizat că eventualele modificări se vor face în cazul în care vor exista alţi candidaţi, mai pregătiţi decât cei aflaşi deja pe listă, sau în contextul retragerii unor candidaturi.

Astfel, pe primul loc în lista PLD pentru Parlamentul European se află preşedintele Theoedor Stolojan, urmat pe locul doi de rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Dumitru Oprea.

Pe locul trei se află Daniel Funeriu, fost consilier în comisia prezidenţială pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, iar pe locul patru, senatorul Nicolae Vlad Popa.

Pe locul cinci în lista europarlamentară se află arhitectul Hermann Fabini, din Sibiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici