Stroe despre avertismentul BEM: A fost greşeala mea, am pronunţat în declaraţie numele PDL

Publicat: 17 01. 2010, 23:38
Actualizat: 06 11. 2012, 14:57

„BEM mi-a dat un avertisment simplu, pentru o simplă eroare. Eu o recunosc. Am şi luat act de această chestiune. În momentul în care am ieşit de la urne azi am declarat aceea formulă, plină de conţinut şi adevăr, că sper că am votat pentru victoria bunului simţ împotriva nesimţirii şi am adăugat, pe lângă Guvernul Boc, despre care toţi ştim că lucrurile stau aşa, şi PDL-ul. Aceasta a fost greşeala mea pentru care am fost sancţionat, mi-o recunosc şi au dreptate să mă sancţioneze”, a susţinut Radu Stroe.

El a menţionat că a primit documentul, afirmând că BEM i-a dat un avertisment.

Radu Stroe a fost sancţionat cu advertisment scris pentru că a continuat campania electorală după închiderea oficială a acesteia, potrivit unei sesizări a PDL.

„Am votat cu speranţa că va învinge politica bunului simţ această politică nesimţită a Guvernului incompetent Boc şi a Partidului Democrat. Când am votat, m-am gândit la toţi oamenii din Colegiul 1 al acestui sector şi, de ce nu, la pensionarii cărora deja au început să li se fure pensiile, la bugetarii care deja se pregătesc să fie daţi afară şi, nu în ultimul rând, la oamenii activi care sunt poate cei mai umiliţi de actualul Guvern”, a declarat Stroe, duminică dimineaţă, după ce a votat.