Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că e normal ca noul ministru al Sănătăţii să se bucure de prezumţia bunelor intenţii. Acesta a spus, însă, că este obligatoriu ca Ioana Mihăilă să îndrepte urgent „toate tâmpeniile făcute de către Vlad Voiculescu”.
„În opinia PSD, sunt 5 urgenţe pentru noul ministru: să obţină rapid o rectificare a bugetului MS, pentru a obţine rapid finanţare pentru secţiile ATI, Casa de Asigurări de Sănătate trebuie să deconteze rapid cheltuielile spitalelor, să pregătească rapid, împreună cu ministrul Educaţiei, redeschiderea şcolilor, să elimine prostia cu închiderea magazinelor la ora 18.00 şi să vină rapid cu un calendar de revenire la normalitate, de ridicare treptată a restricţiilor”, a spus Ciolacu.
Preşedintele PSD a mai spus că speră ca noul ministru să facă ordine şi în normele şi comunicările cu privire la decese şi la pandemie.