SUA ar saluta acţiuni ale Iranului în sensul reducerii tensiunilor generate de programul nuclear
Surse citate de publicaţia The Wall Street Journal au declarat săptămâna trecută că Iranul a redus semnificativ ritmul producerii de uraniu purificat şi a diluat o parte din volumul acumulat.
„Sigur că am saluta orice pas al Iranului în sensul detensionării ameninţării nucleare tot mai mari, din cauza căreia Statele Unite s-au retras din Acordul nuclear cu Iranul”, a afirmat Antony Blinken, citat de agenţia Reuters.
Întrebat dacă reducerea ritmului activităţilor nucleare iraniene ar fi o condiţie a acordului privind eliberarea unor deţinuţi americani din Iran, Blinken a precizat că cele două subiecte sunt separate. „Acordul pe care îl continuăm în scopul aducerii acasă a persoanelor deţinute ilegal în Iran este total separat şi vrem să obţinem o concluzie pozitivă, pe asta mă concentrez”, a subliniat Blinken.
De când Statele Unite s-au retras din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul, un tratat prin care erau anulate sancţiunile internaţionale în schimbul limitării activităţilor atomice iraniene, Teheranul a extins masiv programul. Administraţia Joseph Biden a participat la negocierile internaţionale pentru reactivarea Acordului nuclear, dar acestea sunt în impas.