Prima pagină » Politic » Liderii PD s-au întâlnit cu preşedintele Băsescu

Liderii PD s-au întâlnit cu preşedintele Băsescu

Preşedintele PD, Emil Boc, a anunţat, miercuri, că liderii democraţi au avut, inclusiv marţi, o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, precizând că aceştia nu au participat la discuţia şefului statului cu preşedintele PSD, Mircea Geoană.
Liderii PD s-au întâlnit cu preşedintele Băsescu
19 sept. 2007, 11:16, Politic

"Nu am avut negocieri cu PSD. Nu pot, însă, să nu recunosc că ne-am consultat din când în când cu preşedintele României", a dezvăluit Emil Boc.

Înterbat dacă liderii PD s-au întâlnit marţi seara cu Traian Băsescu, preşedintele democrat a răspuns: "Ne-am întâlnit de mai multe ori, inclusiv ieri (marţi – n.r.)".

Potrivit lui Boc, în cadrul întâlnirii cu preşedintele Băsescu au fost "discuţii politice uzuale, cotidiene".

El a adăugat că întâlnirea liderilor PD cu Traian Băsescu nu a avut loc în acelaşi timp cu cea dintre şeful statului şi liderii PSD.

"Nu am abordat niciun fel de temă. Deocamdată, în privinţa moţiunii, aşteptăm să fie depusă, pentru a putea discuta despre ea", a susţinut liderul PD.

Întrebat dacă PD ia în calcul varianta intrării la guvernare, Boc a spus că nu s-a discutat acest "aspect".

"Sunt încă departe asemenea ipoteze atâta vreme cât moţiunea este o simplă idee", a mai spus preşedintele PD.