Subcomisia parlamentară a finalizat dezbaterile la partea generală a Codului Penal

Publicat: 01 04. 2009, 13:18
Actualizat: 05 04. 2020, 07:30

Preşedintele subcomisiei, social-democratul Victor Ponta a declarat la finalul şedinţei că este foarte important că s-a finalizat dezbaterea părţii generale din Codul Penal, pentru că în acest capitol „erau cele mai multe discuţii de fond şi opţiuni diverse, la partea specială urmând a se umbla, eventual, la pedepse, la lucruri de detaliu”.

„Orice Cod Penal şi de Procedură Penală are o parte, aproape jumătate, numită generală, unde sunt incluse principiile, pedepsele, regulile aplicabile în toate cazurile, după care, la partea specială, se ia fiecare infracţiune în parte şi este descrisă”, a explicat Ponta.

El a arătat că în şedinţa de miercuri au fost finalizate „pedepsele, detenţiunea pe viaţă, închisoarea, amenda”.

„Am făcut un sistem modern referitor la amenzile penale, în aşa fel încât acestea să fie suficient de mari şi în acelaşi timp să existe presiunea de a fi plătite”, a precizat Victor Ponta, adăugând că „amenzile care nu se plătesc se transformă în pedeapsa închisorii”.

Deputatul PSD a mai spus că subcomisia a adoptat un sistem modern pentru sancţionarea minorilor.

Astfel, el a menţionat că în urma dezbaterilor din Parlament, s-a păstrat, spre deosebire de propunerea Ministerului Justiţiei, prevederea ca un minor să răspundă pentru faptele sale, penal, de la 13 ani, vârsta de 14 ani.

Ponta a explicat că, deşi s-a păstrat această limită de vârstă pentru răspunderea penală a minorilor, „s-a făcut un sistem foarte nou şi european de sancţionare a minorilor”.

„Nu luăm minorul şi îl ducem în penitenciar ci există o gradare a sancţiunilor în ideea de a-l recupera şi a-l reintegra, nu de a-l transforma, de la o mică sancţiune, într-un viitor infractor”, a adăugat social-democratul.

El a mai spus că s-a pus la punct tot ceea ce ţinea de „suspendarea sub supraveghere, de eliberare condiţionată, de situaţiile speciale: graţiere, amnistie, în aşa fel încât acestea să fie mult mai clare, mai precise, să nu mai dea loc de interpretare şi să nu mai lase foarte mult arbitrariu unui judecător sau unui avocat care interpretează într-un anumit fel”.

„E un Cod care, fără să modifice foarte mult din ceea ce a propus Guvernul, este clar ordonat, discutat, şi ceea ce s-a propus din partea invitaţilor, a celorlalte instituţii, a fost încorporat la modul logic şi coerent”, a mai spus Ponta.