Prima pagină » Politic » Baconschi: Populaţia maghiară nu trebuie enclavizată, crearea propriei regiuni nu e în interesul ei

Baconschi: Populaţia maghiară nu trebuie enclavizată, crearea propriei regiuni nu e în interesul ei

Prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi a declarat, joi, că populaţia minoritară maghiară nu trebuie enclavizată şi că formarea unei regiuni proprii, formate din judeţe cu populaţie maghiară semnificativă, este contrară intereselor acestei minorităţi.
23 iun. 2011, 10:54, Politic

„Cred că nu trebuie enclavizată populaţia minoritară maghiară, pentru că ea este deja mai puţin dezvoltată decât alte regiuni ale României din cauza unui soi de segregaţie factuală”, a spus Baconschi.

Ministrul de Externe a apreciat că este de dorit să nu se creeze bariere etanşe între diferite comunităţi.

„Este bine să ne deschidem, să conlucrăm, să nu creăm bariere etanşe între diferite comunităţi, ci, dimpotrivă, să le atragem pe toate în efortul naţional de dezvoltare a României”, a spus Baconschi.

Întrebat dacă este posibil ca în negocierile cu UDMR, care a refuzat deja această variantă, să se ajungă la formarea unei regiuni formată exclusiv din judeţe în care populaţia maghiară este una consistentă, Teodor Baconschi a spus: „După opinia mea, este contrar intereselor comunităţii maghiare”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1TV, că le-a spus reprezentanţilor UDMR, la Cotroceni, că maximul pe care îl poate oferi este o formulă de opt judeţe plus Harghita şi Covasna, separat, care să rămână aşa cum sunt acum, dar „niciodată unite”.

„Le-am spus (reprezentanţilor UDMR, n.r.) că maxim ce putem face în condiţiile în care nu vreţi să organizăm teritoriul pe judeţe mari este ca cele două judeţe, Covasna şi Harghita, să rămână aşa cum sunt. Separate, ca judeţe. Le avem acum, Covasna şi Harghita. Rămân aşa cum sunt. Este varianta opt plus doi şi este maxim ce puteţi obţine”, a spus Băsescu, referindu-se la discuţiile avute, marţi, la Cotroceni.

El a spus că citează din ceea ce le-a spus celor de la UDMR, adăugând că, dacă are acordul Uniunii, va publica stenograma discuţiei.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a confirmat, miercuri, că în cadrul consultărilor de la Cotroceni s-a discutat despre o variantă de reorganizare administrativ-teritorială a ţării cu opt judeţe, plus Harghita şi Covasna, acestea rămânând separat, în actuala formulă.

Kelemen a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că această variantă propusă de preşedintele Traian Băsescu este „una de lucru”.