Summitul G20 | Disensiuni între Occident şi puterile din Asia pe tema soluţiilor de protejare a climei
Conform agenţiei Reuters şi cotidianului La Repubblica, China şi India nu sunt de acord să asume angajamente clare de eliminare a emisiilor de dioxid de carbon prin renunţarea la utilizarea combustibililor fosili în transporturi şi industrie. Un proiect al Declaraţiei summitului G20 elimină sintagma „acţiuni imediate” necesare pentru limitarea încălzirii climei.
„Pentru menţinerea obiectivului de limitare a creşterii temperaturii globale la 1,5 grade Celsius vor fi necesare acţiuni semnificative şi eficiente din partea tuturor ţărilor”, arată proiectul Declaraţiei summitului de la Roma.
De asemenea, potrivit proiectului, noul obiectiv ar fi eliminarea emisiilor de dioxid de carbon „până la jumătatea secolului”, un termen mai general în comparaţie cu cel exact, anul 2050. Aceasta pare a fi o concesie oferită Chinei, care ar vrea să mute acest termen-limită în anul 2060, şi Indiei, care nu a fixat deocamdată niciun termen.
China şi India par să respingă măsurile stricte propuse de ţările din Uniunea Europeană, de Marea Britanie şi Statele Unite pentru protejarea climei, argumentând că eliminarea combustibililor fosili din transporturi şi industrie ar afecta puternic economiile ţărilor emergente şi aflate în dezvoltare.
Summitul G20 are ca prioritate pregătirea poziţiei statelor dezvoltate şi emergente înaintea „Conferinţei părţilor pe tema schimbărilor climatice” (COP26), organizată sub egida Naţiunilor Unite în perioada 31 octombrie-12 noiembrie, în oraşul britanic Glasgow. Din Grupul G20 fac parte Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite, Turcia şi Uniunea Europeană.