Potrivit IPJ Ilfov „la data de 10 martie a.c., în jurul orei 11:59, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi acţionau cu aparatul radar pe DN7- km16+600, poliţiştii rutieri din Buftea au depistat un autoturism, condus de o femeie, care circula cu viteza de 110 km/h, pe un tronson de drum pentru care limita maximă de viteză este de 40 km/h”.
Poliţiştii au mai anunţat că „potrivit normelor legale în vigoare, poliţiştii au procedat la sancţionarea contravenţională a persoanei care a condus autoturismul, cu amendă în valoare de 1.485 lei, precum şi la reţinerea permisului de conducere al acesteia, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile”.
Senatoarea a susţinut că nu a condus cu viteză, a vorbit despre presiuni politice şi a anunţat că va contesta decizia poliţiştilor.