Swoboda acuză PPE că nu reacţionează şi faţă de Băsescu în subiectul independenţei justiţiei

Liderul grupului S&D din Parlamentul European, Hannes Swoboda, a făcut, joi, un apel către administraţia de la Bucureşti, dar şi faţă de liderii europeni, pentru a lua o poziţie clară faţă de apărarea democraţiei şi a statului de drept, acuzând PPE că nu reacţionează în cazul lui Traian Băsescu.

Urmărește
2818 afișări
Imaginea articolului Swoboda acuză PPE că nu reacţionează şi faţă de Băsescu în subiectul independenţei justiţiei

Hannes Swoboda (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

"În numele grupului S&D vreau să clarific încă o dată faptul că nu vom accepta presiuni asupra autorităţilor judiciare, indiferent de forma de care acestea se produc şi din partea cui provin. Este politica grupului nostru politic aceea de a apăra democraţia, statul de drept şi independenţa sistemului juridiciar în toate ţările membre. Mi-aş dori ca toate grupurile politice şi reprezentanţii acestora să acţioneze în acelaşi mod", a declarat Swoboda.

El a ţinut să sublinieze, în acest context, "faptul că grupul PPE face apeluri doar la Guvernul român, nu şi la adresa preşedintelui Băsescu şi a apropiaţilor acestuia".

"Presiunile politice asupra autorităţilor judiciare din partea oricui ar veni nu sunt deloc acceptabile", a mai precizat Swoboda.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici