Kremlinul vede „semnale” privind negocierile cu SUA pe tema acordului Noul START, dar fără „progrese”
„Există semnale privind posibila reluare a negocierilor” privind prelungirea Noului Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţia Reuters.
„Dar deocamdată nu sunt progrese semnificative”, a subliniat Dmitri Peskov.
Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), semnat de Statele Unite şi Rusia, a fost prelungit provizoriu în ianuarie 2021, timp de cinci ani. Înainte de invazia militară rusă în Ucraina, Statele Unite au propus Rusiei, în ianuarie 2022, măsuri de îmbunătăţire a stabilităţii strategice, fiind abordată inclusiv tema sistemelor balistice, iar Moscova solicita garanţii juridice din partea Alianţei Nord-Atlantice. Printre propunerile analizate de Washington şi Moscova figura stabilirea de limite reciproce în privinţa instalării sistemelor balistice în Europa.
La începutul lunii august, Rusia a anunţat suspendarea inspecţiilor pe bază de reciprocitate cu Statele Unite prevăzute în Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic, Moscova argumentând că reacţionează la acţiuni ale Washingtonului.
Preşedintele SUA, Joseph Biden, a cerut recent Rusiei şi Chinei să se implice în negocieri în sensul stabilirii unui cadru multilateral pentru controlul arsenalelor nucleare.