Szasz Jeno (PCM): Statisticile privind sărăcia din Harghita şi Covasna sunt falsificate

Preşedintele PCM, Szasz Jeno, susţine că statisticile privind sărăcia din Harghita şi Covasna sunt falsificate, arătând că numai în Odorheiu Secuiesc, unde a fost 12 ani primar, trei firme "plăteau mai mult la bugetul de stat decât primea oraşul înapoi de la stat", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
19 afișări

Preşedintele PCM, Szasz Jeno, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că partidul susţine soluţia în privinţa regionalizării propusă de comisia prezidenţială condusă de Ioan Stanomir, care prevede posibilitatea asocierii libere a unităţilor administrative şi recunoaşterea lor ulterioară, declarându-se deranjat că această variantă nu este luată în seamă.

"Noi credem că această soluţie e cea mai democratică şi vrem să fie pusă în practică", a spus Szasz Jeno, adăugând că, dacă se pune în practică acest principiu al asocierii libere, probabil jumătate din judeţul Mureş va adera la Ţinutul Secuiesc şi cealaltă jumătate la altă entitate, în urma unor referendumuri.

El a susţinut că l-au surprins declaraţiile lui Tamas Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, şi ale lui Dan Manolăchescu, liderul PDL Covasna, referitoare la "ieşirea în stradă", accentuând că problema regionalizării trebuie rezolvată doar pe calea dialogului.

Szasz Jeno a afirmat că statisticile privind sărăcia din Harghita şi Covasna sunt falsificate şi a accentuat că problemele locale trebuie rezolvate de comunitate, nu de la Bucureşti, amintind de proverbul "Nu e grija măgarului de unde beau oile apă".

"Noi credem că soluţia pentru o regionalizare autentică e prin asociere. Din 2008 vorbim de regionalism asimetric, cu 12 regiuni istorice, din care una să fie Ţinutul Secuiesc. În niciun caz nu trebuie creionate soluţiile din birourile de la centru ale partidelor. (...) Nu e grija măgarului de unde beau oile apă. Să nu-şi facă cei din Bucureşti griji pentru noi, dacă noi cerem autonomie, atunci să ne dea şi să murim noi în sărăcia noastră. Churchill spunea că el crede în statisticile pe care el le falsifică. Aşa este şi statistica oficială românească. În 2007, trei firme din Odorhei plăteau mai mult la bugetul de stat decât primea oraşul înapoi de la stat. Şi Verestoy (este vorba de firmele senatorului Verestoy Attila - n.r.) nu era în statistici, că el era contabilizat la Bucureşti", a susţinut acesta, adăugând că BCR Odorheiu Secuiesc a fost pe locul 4 din ţară în ce priveşte impozitul pe profit virat la bugetul de stat, dintre sucursale.

Potrivit lui Szasz Jeno, de fapt, anul trecut Covasna a virat la bugetul de stat cam tot cât a primit la redistribuire, iar Harghita ar fi dat în plus aproximativ 200 de milioane de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici