„Alegerea lui Kelemen Hunor – un rezultat aşteptat şi scontat. Este persoana aleasă ca succesor, moştenitor şi continuator al politicii lui Marko Bela. Rămâne de văzut dacă în persoana lui Kelemen vom vedea acest lucru sau un preşedinte cu idei noi. Deocamdată, nici declaraţiile şi nici programul prezentat de Kelemen Hunor nu sunt relevante din punctul de vedere al schimbării sau continuităţii în UDMR” a declarat, sâmbătă seara, corespondentului MEDIAFAX, preşedintele executiv al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) Toro T. Tibor.
El a afirmat că şi după calculele CNMT Kelemen ar fi ieşit preşedinte cu 70 la sută dintre voturile delegaţilor la Congres, celelalte 30 urmând să se împartă între contracandidaţii săi, Eckstein Kovacs Peter şi Olosz Gergely.
„Majoritatea voturilor împotriva lui Kelemen Hunor au fost voturi de protest împotriva lui Marko Bela. Kelemen nu a avut timpul necesar să îşi creeze susţinători sau duşmani”, a afirmat Toro.
Preşedintele executiv al CNMT a spus că formaţiunea pe care o conduce aşteaptă oferta de colaborare a noului preşedinte al UDMR, întrucât în opinia sa este foarte clar că „obiectivele majore ale comunităţii maghiare se pot atinge doar dacă se creează un front comun al actorilor politici cu întrega societate maghiară”.
Kelemen Hunor a fost ales preşedinte al UDMR cu 371 din cele 536 de voturi valabil exprimate de delegaţii la Congresul organizat la Oradea, ceilalţi doi candidaţi la şefia Uniunii, Eckstein Kovacs Peter şi Olosz Gergely, obţinând 118, respectiv 47 de voturi.