”Nu. Categoric nu. PSD nu are acest obiectiv. Efectiv nu are acest obiectiv pentru că nici nu e nevoie. Omul la cum se mişcă, şi-o rezolvă singur”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat dacă se va discuta despre o posibilă suspendare a preşedintelui Iohannis în cadrul Comitetului Executiv de marţi.
Reprezentanţii PNL au invocat în mod repetat scenariul unei posibile suspendări a preşedintelui Iohannis de către PSD.
„PSD-ul este dispus să facă orice să dea jos Guvernul, ar putea inclusiv să discute şi o suspendare a preşedintelui, pentru că ei vor de fapt să pună mâna pe termen lung pe justiţie, acolo e miza, să modifice Codurile Penale, să-şi scape condamnaţii basma curată de răspunderea în faţa legii”, a declarat luni la RFI vicepreşedintele Raluca Turcan.