Biroul Electoral Central informează printr-un comunicat că a adoptat, în şedinţa de luni, hotărârea privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor şi oficiilor electorale constituite la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012.
„Tot în şedinţa de astăzi Biroul Electoral Central a adoptat şi următoarele decizii:
1. Decizie privind admiterea protocolului de constituire a Alianţei electorale «Alianţa România Dreaptă» (ARD), formată din Partidul Democrat Liberal, Forţa Civică şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat;
2. Decizie privind admiterea protocolului de constituire a Alianţei electorale «Uniunea Social Liberală» (USL) formată din Alianţa politică «Alianţa de Centru Stânga» (compusă din Partidul Social Democrat şi Uniunea Naţională pentru Progresul României) şi Alianţa politică «Alianţa de Centru Dreapta» (compusă din Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator)”, se mai arată într-un comunicat.
Vasile Blaga (PDL), Mihai Răzvan Ungureanu (Forţa Civică) şi Aurelian Pavelescu (PNŢCD) au semnat, duminică, protocolul Alianţei partidelor de dreapta, la sediul central al PDL.
UNPR a devenit parte a USL, prin Alianţa de Centru Stânga formată cu PSD, alianţă politică înregistrată, de altfel, de Tribunalul Bucureşti, în 9 august.
Alegerile parlamentare din acest an vor avea loc în 9 decembrie.