El a afirmat că speră că românii vor înţelege momentul crucial al alegerilor şi că vor veni la vot în număr cât mai mare.
"Astăzi este o zi foarte importantă pentru români, pentru că prin votul pe care-l vor da îşi vor hotărî în mod esenţial viitorul. Sper să fie un viitor bazat pe bunăstare, creştere economică, locuri de muncă. Am convingerea că românii ştiu cel mai bine ce trebuie să aleagă", a spus Tăriceanu, după ce şi-a exercitat dreptul de vot.
Premierul a afirmat că speră ca alegerile să ducă România pe drumul pe care îl merită, arătând că doreşte ca ţara să devină a şaptea putere economică a Europei, corespunzător potenţialului său uman, geografic şi de resurse naturale.
"Cred că România merită să îşi propună un ţel măreţ", a spus liderul PNL.
Cu ocazia Sfântului Andrei, Tăriceanu a ţinut să transmită tuturor persoanelor care au numele de Andrei sau Andreea o urare de "La Mulţi Ani".
Tăriceanu a ajuns în jurul orei 10.25 la secţia de votare deschisă în incinta Şcolii Generale din satul Ciofliceni, comuna Snagov (judeţul Ilfov), localitate în care deţine o casă de vacanţă. El a venit pe jos, însoţit de doi ofiţeri ai Serviciului de Protecţie şi Pază şi de consultantul politic Dan Andronic.
Tăriceanu a semnat pentru vot pe o listă suplimentară, el având buletin de Bucureşti cu adresa pe Calea Plevnei.
Premierul i-a invitat pe mai mulţi dintre jurnaliştii aflaţi la secţia de votare din satul Ciofliceni, acreditaţi la Guvern, la casa sa de vacanţă, pentru a le oferi câte o cafea.
Premierul candidează pentru Camera Deputaţilor într-un colegiu electoral din judeţul Ilfov. Legea permite candidaţilor să-şi exercite dreptul de vot în colegiile în care candidează.