Tăriceanu: Alegerile locale vor fi organizate la termen

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a precizat, marţi, din nou că alegerile locale din acest an vor fi organizate la termen, la încheierea mandatului de patru ani al administraţiei publice locale, la o dată care nu se va suprapune cu Sărbătorile de Paşti şi Campionatul European de Fotbal.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Tăriceanu: Alegerile locale vor fi organizate la termen

Tăriceanu: Alegerile locale vor fi organizate la termen (Sursa: Mediafax Foto)

"Vreau să dau posibilitatea ca atenţia electoratului să fie captată de problemele aflate în dezbaterea campaniei electorale", a spus Tăriceanu, la conferinţa Asociaţiei Comunelor din România.

Adoptarea votului uninominal ar putea duce, în anumite condiţii, la decalarea alegerilor şi organizarea lor simultan, iar Guvernul ia în calcul eventualitatea devansării alegerilor parlamentare, a declarat vineri, la Galaţi, premierul Tăriceanu.

La 15 februarie, şeful Guvernului estima că primul tur al alegerilor locale din acest an va fi organizat, cel mai probabil, la 25 mai, iar al doilea tur de scrutin va avea loc la 8 iunie.

Premierul Tăriceanu a declarat de mai multe ori că nu are în vedere amânarea alegerilor locale, programate pentru vara acestui an, singura sa grijă fiind ca acest scrutin să nu se suprapună cu perioada de desfăşurare a Campionatului European de fotbal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici