Tăriceanu: Antonescu va regreta mult decizia de a îndepărta rând pe rând pe cei din conducerea PNL

Publicat: 20 10. 2012, 16:43
Actualizat: 01 04. 2020, 12:40

Crin Antonescu va regreta multă vreme de aici încolo decizia de a îndepărta rând pe rând din conducerea PNL o serie de oameni care şi-au adus contribuţia lor îndelungată şi statornică pentru promovarea ideilor şi valorilor liberale. Cu aceşti oameni s-a reconstruit PNL-ul după 1990, atunci când puţină lume credea în şansa liberalismului românesc, cu ei a ajuns partidul să fie astăzi ceea ce este”, susţine Tăriceanu, într-o postare pe Facebook.

Fostul lider al PNL s-a numărat vineri printre absenţii de la şedinţele conducerii PNL în care a fost decisă demiterea conducerii a trei organizaţii PNL, între care PNL Sector 1, Dâmboviţa şi Mehedinţi, dar şi validarea candidaturilor pentru alegerile parlamentare din decembrie.

Consiliul Naţional Executiv al PNL a validat inclusiv candidatura sa pentru un mandat de senator în Sectorul 1, pe listele PNL.