Tăriceanu: Băsescu mi-a propus o discuţie pe salarii, iar ulterior a acuzat Guvernul

Premierul Tăriceanu a răspuns acuzaţiilor preşedintelui Băsescu privind lipsa de onestitate a Guvernului, afirmând că acesta i-a propus, luni, într-o discuţie telefonică, să se întâlnească după şedinţa de marţi a Guvernului pentru a discuta despre salarii, pentru ca ulterior să critice Executivul.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: Băsescu mi-a propus o discuţie pe salarii, iar ulterior a acuzat Guvernul

Tăriceanu :Băsescu i-a propus o discuţie pe salarii, iar ulterior a acuzat Guvernul

El a arătat, într-o emisiune a postului Antena 3, că a fost sunat, luni după-amiaza, de către preşedinte, care i-a propus o întâlnire pe tema majorărilor salariale. Tăriceanu a precizat că, în discuţia telefonică, atât el, cât şi preşedintele şi-au menţinut punctul de vedere pe această temă, dar că a acceptat întâlnirea deoarece nu era normal să refuze.

"Haideţi să vă spun ceva ca să lămurim chestiunea cu onestitatea. Dezbaterea cu salariile o cunoaşteţi? Bine, da. Poziţiile primului-ministru şi ale preşedintelui? Ieri am primit un telefon după-amiază. Sunt anunţat că mă sună preşedintele. N-am ştiut de ce mă sună, cred că este civilizat să răspund la telefon. «Da, bună seara, domnule preşedinte». «Domnule prim-ministru, ştiţi, toată situaţia asta cu salariile, cred că ar fi bine să ne întâlnim să stăm de vorbă». «Da, ne întâlnim, ok, dar să ştiţi un lucru, eu nu ştiu dacă am demonstrat că mă intersează în primul rând câştigul electoral, ci mai degrabă interesul României, care trebuie să ne intereseze pe amândoi»", a relatat Tăriceanu.

Ulterior, a povestit premierul, înainte de întâlnirea care urma să aibă loc marţi seara, fără să îl anunţe, preşedintele Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă în care a acuzat Guvernul de lipsă de onestitate. În aceste condiţii, discuţia sa cu şeful statului nu a mai avut loc.

"Astăzi mă uit la televizor şi văd ce spune preşedintele: că premierul, cu care discutase cu o zi înainte, este lipsit de onestitate şi aşa mai departe. Deci, că vorbim de onestitate, unde este onestitatea? Pe de o parte sunt invitat la o discuţie, iar pe de altă parte iese la televizor", a întrebat Tăriceanu.

El a arătat că şedinţa de guvern era anunţată şi că se ştia practic care este atitudinea Guvernului, înainte de telefonul preşedintelui.

"Am stabilit în principiu să ne întâlnim în a doua parte a după-amiezii, spre seară, dar nu ne-am mai întâlnit pentru că dânsul a ieşit să dea sentinţe, să-l categorisească pe primul-ministru în fel şi chip. Deci, cine vorbeşte de onestitate? Cam asta e întrebarea", a spus Tăriceanu.

Întrebat dacă va mai accepta să discute cu preşedintele pe tema salariilor, premierul a răspuns că acesta este "un joc care merge un pic prea departe" şi că nu o dată s-a trezit că atitudinii sale corecte, raţionale şi decente în relaţia cu şeful statului i s-a răspuns cu astfel de jocuri.

Preşedintele Traian Băsescu a acuzat, marţi seara, Guvernul de lipsă de onestitate, susţinând că, deşi se opune majorării salariilor profesorilor, pe masa şefului statului s-au aflat o Ordonanţă de majorare a salariilor managerilor de spitale, precum şi una care mărea de 4,4 ori salariile în ANL.

Guvernul a decis, marţi, prin ordonanţă de urgenţă, ca termenul de aplicare a legii privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor să fie prorogat până la 1 aprilie 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici