”Unii şi-au luat credite în franci elveţieni. Evoluţia francului elveţian e cea pe care o ştiţi. Unii au pierdut, s-au trezit că pierd. Şi acuma ce să fac eu, să stau să le compensez pierderile? Păi dacă eu fac o greşeală proprie cu titlu personal, vă chem pe dumneavostră să-mi compensaţi ceea ce am pierdut? De aia nu sunt de acord cu legea respetivă”, a spus Tăriceanu.
El a arătat că mulţi politicieni, colegi de-ai săi, evită să vorbească despre această problemă pentru că este nepopulară.
”Eu ştiu că asta-i o chestiune pe care foarte mulţi colegi de-ai mei evită să vorbească pentru că ştiu că este nepopulară. Dar, sigur, ea e foarte populară în rândul celor care au jucat – să zicem aşa între ghilimele – şi au luat credite în franci elveţieni. Alţii şi-au luat în alte monede. Să ştiţi că nu sunt numai ăia care au pierdut bani în România şi în decursul timpului nu i-a ajutat nimeni”, a adăugat Tăriceanu.
Citeşte şi: Bugetul pe 2017 a fost adoptat de Parlament
Citeşte şi: Dan Barna, purtătorul de cuvânt al USR: Majoritatea nu înţelege gravitatea situaţiei în care a fost târâtă ţara
Citeşte şi: Preşedintele Klaus Iohannis a fost invitat de CCR să participe la judecarea sesizării sale şi a CSM privind OUG 13
Citeşte şi: Sorin Grindeanu, despre mesajul postat de soţie: Nu am vazut acest mesaj, dar îi aparţine