- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (09.10.2018, 17:22)
- Ionel Dancu
Tăriceanu, despre evaziunea fiscală: În ţările evoluate, accentul se pune pe recuperarea prejudiciului
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marţi, la Parlament, legat de modificările din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor la Legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, că în toate ţările evoluate accentul se pune pe recuperarea prejudiciului.
Urmărește
902 afișări
Tăriceanu, despre evaziunea fiscală: În ţările evoluate, accentul se pune recuperarea prejudiciului
„În România, există mai multe genuri de abordare. Până în prezent, la noi accentul s-a pus pe latura represivă a statului, pe funcţia represivă a statului şi a legislaţiei. Eu cred că într-o ţară modernă, fără ca această latură să fie cu totul desconsiderată, este nevoie de a pune accent mai mult pe latura preventivă. Până la urmă, ce-i mai important, să-i aplic o pedeapsă privativă de libertate unei persoane sau să-i atribui o pedeapsă dar să recuperez prejudiciul?”, a declarat marţi, la Parlament, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, întrebat despre modificările aduse marţi legii evaziunii fiscale în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.
Acesta a adăugat că este importantă şi „funcţia de corecţie” dar că accentul se pune, în ţările evoluate, pe recuperarea prejudiciului.
„Eu cred că pentru societate este importantă şi recuperarea prejudiciului şi funcţia de corecţie pe care trebuie să o vadă cel care este vinovat prin pedeapsa care i se aplică. Dar, trebuie să avem în vedere şi recuperarea prejudiciului, aşa cum se întâmplă peste tot în ţările evoluate, accentul se pune, în primul rând, pe acest element”, a precizat liderul ALDE.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a dat marţi raport favorabil pentru proiectul de lege care prevede că persoanele acuzate de evaziune fiscală scapă de urmărirea penală în cazul în care achită integral prejudiciul, la care se adaugă 20% din suma datorată de cel în cauză.
„În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art 8 şi 9, dacă, în cursul judecăţii până la terminarea cercetării judecătoreşti, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa va dispune, o singură dată, pedeapsa amenzii penale”, se arată în raportul adoptat marţi de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.
În forma adoptată de Senat, majorarea era prevăzută cu 50%.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi, referitor la proiectul de lege care prevede că cei acuzate de evaziune fiscală scapă de urmărirea dacă achită prejudiciul, că acesta reprezintă o primă măsură, urmând a fi prezentat un proiect mai larg în domeniu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe