- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (03.04.2019, 17:38)
- Diana Grigore
Tăriceanu, discuţie cu premierul Muntenegrului despre aderarea la Uniunea Europeană
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, l-a primit, miercuri, pe prim-ministrul Muntenegrului, Duško Marković, aflat într-o vizită oficială în România. Cei doi oficiali au discutat despre colaborarea din cadrul NATO şi perspectivele aderării Muntenegrului la Uniunea Europeană.

Tăriceanu, discuţie cu premierul Muntenegrului despre aderarea la Uniunea Europeană
„Preşedintele Senatului a reiterat sprijinul pe care România este pregătită să-l acorde Muntenegrului în parcursul său european, inclusiv prin aprofundarea cooperării parlamentare, în special la nivelul comisiilor de politică externă şi de afaceri europene. În agenda bilaterală de diplomaţie parlamentară, a fost evocată şi întrevederea cu dl Ivan Brajović, preşedintele Parlamentului Muntenegru, cu ocazia vizitei acestuia în România în decembrie 2018”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
În cadrul discuţiilor avute, „Călin Popescu-Tăriceanu a arătat că România, în calitate de stat direct interesat de stabilitatea în Balcani, urmăreşte pe durata exercitării preşedinţiei Consiliului UE avansarea procesului de extindere în parametrii agreaţi, în acord cu meritele proprii”.
De asemenea, un alt subiect de discuţie dintre cei doi l-a constituit colaborarea din cadrul NATO.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
„În privinţa colaborării în cadrul NATO, preşedintele Senatului a subliniat că Balcanii de Vest rămân o regiune de relevanţă strategică pentru Alianţă, România fiind un promotor al unei abordări pro-active şi un suporter al „politicii uşilor deschise”, apreciind rolul pozitiv şi constructiv jucat de Muntenegru în promovarea cooperării regionale şi a relaţiilor de bună vecinătate”, potrivit sursei citate.
Prim-ministrul Muntenegrului, Duško Marković, se află într-o vizită oficială în România. El a avut întrevederi şi cu premierul Viorica Dăncilă, dar şi preşedintele Klaus Iohannis.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe