Tăriceanu: Guvernul va găsi alte soluţii dacă Parlamentul refuză OU de amânare a majorării salariale

Publicat: 28 10. 2008, 23:57
Actualizat: 06 11. 2012, 09:06

"Vom găsi o altă soluţie, nu ştiu dacă va fi o altă ordonanţă de urgenţă. Cât voi fi prim-ministru, o astfel de măsură nu va fi pusă în aplicare, nu din ambiţie, ci pentru că va duce la năruirea economiei româneşti. A ceda în faţa unor populisme emanate de Boc, de Geoană şi de preşedinte cu o lună înainte de alegeri nu cred că este o soluţie politică foarte înţeleaptă", a spus Tăriceanu, solicitat, într-o emisiune a postului Antena 3, să precizeze ce anume va face Guvernul dacă Parlamentul va respinge ordonanţa de amânare a majorării salariale în educaţie.

El a arătat că nu este nevoie ca Executivul să demisioneze, dar a admis că se poate confrunta cu o moţiune de cenzură, dacă sunt strânse semnăturile necesare.

Guvernul a decis, marţi, prin ordonanţă de urgenţă, ca termenul de aplicare a legii privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor să fie prorogat până la 1 aprilie 2009.