Prima pagină » Politic » Tăriceanu i-l dă exemplu lui Iohannis pe Macron: Se întâlneşte săptămânal cu premierul şi preşedinţii Parlamentului

Tăriceanu i-l dă exemplu lui Iohannis pe Macron: Se întâlneşte săptămânal cu premierul şi preşedinţii Parlamentului

Călin Popescu Tăriceanu a spus că nu mai ştie de când nu a mai vorbit cu Klaus Iohannis, însă şeful statului este cel care ar trebui să îi invită la discuţii pe prim-ministru şi pe preşedinţii Parlamentului, dându-l ca exemplu în acest sens pe Emmanuel Macron care se vede săptămânal cu aceştia.
Tăriceanu i-l dă exemplu lui Iohannis pe Macron: Se întâlneşte săptămânal cu premierul şi preşedinţii Parlamentului

„Nu (am mai vorbit cu Klaus Iohannis – n.r.). Nu ştiu, nu îmi aduc aminte. Preşedintele are un rol pe care dacă ştie să şi-l îndeplinească, atunci îl îndeplineşte, dacă nu, nu. Preşedintele e cel care invită sau ar trebui să invite la discuţii prim-ministrul, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, alţi actori importanţi. Eu într-o zi am avut o curiozitate, dacă vreţi, de amuzament, am primit o informaţie în legătură cu un discurs al preşedintelui Franţei, Macron, şi am zis «unde găsesc discursul?». M-am dus pe site-ul preşedinţiei franceze. Am căutat acolo discursul, dar căutând am văzut programul preşedintelui Franţei”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, duminică, la România Tv.

Preşedintele Senatului a precizat că, deşi nu au toţi aceeaşi culoare politică, şeful statului francez se întâlneşte, săptămânal, cu premierului şi cu preşedinţii Parlamentului.

„Ce face preşedintele Franţei în fiecare săptămână? În fiecare săptămână are o întâlnire cu preşedintele Senatului Franţei, cu preşedintele Adunării Naţionale, Camera inferioară şi cu prim-ministrul. Săptămână de săptămână. Nu sunt toţi din acelaşi partid politic, nu au aceeaşi culoare politică. Preşedintele Senatului în Franţa este din partea republicanilor, preşedintele Camerei este din partea partidului prezidenţial, premierul la fel. Cu toate astea se întâlnesc săptămânal. Ce or fi discutând? Credeţi că vorbesc despre filme şi can-can-uri?”, a completat Tăriceanu.