Prima pagină » Politic » Tăriceanu intenţionează să îi ceară ministrului Remeş să demisioneze – surse –

Tăriceanu intenţionează să îi ceară ministrului Remeş să demisioneze – surse –

Premierul Călin Popescu Tăriceanu intenţionează să îi ceară ministrului Agriculturii, Decebal Traian Remeş, să demisioneze din funcţie, în urma acuzaţiilor de trafic de influenţă formulate de Parchetul General la adresa acestuia, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.
Tăriceanu intenţionează să îi ceară ministrului Remeş să demisioneze - surse -
10 oct. 2007, 20:28, Politic

Şeful Guvernului a cerut înregistrarea video a întâlnirii dintre Remeş şi fostul ministru Ioan Avram Mureşan, în care acesta din urmă îi dă un plic lui Remeş, pentru a se edifica asupra situaţiei, după ce imaginile au fost difuzate, miercuri seara, de postul naţional de televiziune.

Premierul va discuta din nou cu Remeş despre acest caz, fiind posibil să îi ceară demisia din funcţie, au afirmat sursele.

TVR a difuzat, miercuri, în jurnalul de la ora 19.00, imagini de la o întâlnire a ministrului Agriculturii, Decebal Traian Remeş, cu fostul ministru Ioan Avram Mureşan, în care acesta din urmă îi dă un plic lui Remeş, precum şi înregistrări audio referitoare la licitaţii.