Prima pagină » Politic » Tăriceanu salută demersul lui Firea de introducere a vinietei: Un prim pas în reducerea poluării

Tăriceanu salută demersul lui Firea de introducere a vinietei: Un prim pas în reducerea poluării

Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, miercuri, că ALDE susţine proiectul anunţat de Gabriela Firea privind introducerea unei viniete pentru Capitală şi interzicerea în centrul Bucureştiului a maşinilor sub Euro 3. El a afirmat că e un prim pas pentru reducerea poluării cauzate de maşini.
Tăriceanu salută demersul lui Firea de introducere a vinietei: Un prim pas în reducerea poluării
Diana Grigore
14 aug. 2019, 13:43, Politic

„Bravo, Gabriela Firea! Primele măsuri pentru reducerea poluării cauzate de maşini! E primul pas, trebuie mers înainte! Pe lângă acest proiect, pe care ALDE îl va susţine, e nevoie şi de o campanie de educare şi conştientizare privind nevoia reducerii poluării”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, pe Twitter.

Reacţia liderului ALDE vine în contextul în care Gabriela Firea a anunţat, miercuri, un proiect prin care, de la 1 ianuarie 2020, maşinile care nu sunt înmatriculate în Bucureşti sau Ilfov vor putea intra în Capitală doar după plata unei viniete. Maşinile sub Euro 3, indiferent unde sunt înmatriculate, nu vor avea acces în centrul Capitalei.

Primarul a anunţat introducerea unei viniete pentru maşinile care nu sunt înmatriculate în Bucureşti sau Ilfov.

„Autoturismele care nu sunt înmatriculate în Bucureşti şi zona metropolitană, adică judeţul Ilfov, la momentul pătrunderii în Capitală, vor trebui să facă dovada că şi-au achiziţionat o vinietă pe Bucureşti, Oxigen B unde B vine de la Bucureşti, care va costa pentru o zi 10 lei, pentru un an 19 milioane. Celelalte intervale vor fi prezentate de către directorii de specialitate. Mă refer la maşini înmatriculate în celelalte judeţe şi în alte ţări, inclusiv Bulgaria”, a spus Gabriela Firea.

Totodată, maşinile sub Euro 3, indiferent unde sunt înmatriculate, nu vor avea acces în centrul Capitalei.