Mischie şi Călinoiu au venit însoţiţi de soţii, s-au salutat şi şi-au urat succes în alegeri, dându-şi mâna şi s-au îmbrăţişându-se ca în urmă cu patru ani, când erau colegi în PSD Gorj.
Mischie este în prezent preşedinte al PNG Gorj şi candidează la preşedinţia Consiliului Judeţean, funcţie la care aspiră pentru un nou mandat şi Ion Călinoiu, care este preşedinte executiv al PSD Gorj.
Mischie a votat la secţia numărul 32 din Târgu Jiu, iar Călinoiu la secţia numărul 7, ambele fiind situate în incinta aceleaşi clădiri, la Colegiul Economic "Virgil Madgearu".
În timpul campaniei electorale Mischie l-a acuzat pe Călinoiu că a devenit "un nabab" şi că din cauza lui are o parte din problemele penale. La rândul său, Călinoiu a respins acuzaţiile respective, declarând că, atunci când era preşedinte al Consiliului Judeţean, Mischie conducea judeţul cu sticla de whisky sub birou.