Prima pagină » Politic » Tăriceanu spune că ”a luat cunoştinţă din mediul on line” de trimiterea în judecată

Tăriceanu spune că ”a luat cunoştinţă din mediul on line” de trimiterea în judecată

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susţine, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că ''a luat cunoştinţă din mediul <> de faptul că DNA a trimis spre judecare'' dosarul pe care ''i l-au instrumentat''.
Tăriceanu spune că ''a luat cunoştinţă din mediul on line'' de trimiterea în judecată
Cristi Citre
07 iul. 2016, 17:48, Politic

”La solicitarea mai multor ziarişti acreditaţi la Senat, declar că am luat cunoştinţă din mediul <> de faptul că DNA a trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul pe care mi l-au instrumentat. Nu doresc să fac niciun fel de comentarii pe fondul acuzaţiilor construite de anchetatori, procedura îşi va urma cursul legal, dar vreau să-i asigur pe toţi cei care sunt interesaţi de viaţa politică sau de evoluţia mea viitoare că această împrejurare nu-mi schimbă cu nimic poziţia, proiectele de viitor şi atitudinea mea constant critică exprimată public”, susţine Tăriceanu în comunicatul citat.

Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată, joi, de procurorii anticorupţie pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, dosarul acestuia urmând să fie soluţionat de instanţa supremă. Alături de preşedintele Senatului va fi judecat pentru mărturie mincinoasă şi Dorin Marian, fost şef al Cancelariei premierului, dosarul având legătură cu declaraţiile pe care cei doi le-au dat în cauza privind retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa.