- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Tăriceanu: Unele partide doresc ca România să devină cimitirul de maşini uzate al Europei
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, în şedinţa de miercuri a Guvernului, că regretă că unele partide, în încercarea de a câştiga electorat, promovează mesaje cu caracter populist legate de taxa auto şi doresc ca România să devină "cimitirul" de maşini uzate al Europei.
Tăriceanu: Unele partide doresc ca România să devină cimitirul de maşini uzate al Europei
El a arătat că promovarea unei taxe de poluare auto destinată protecţiei mediului este justificată de considerente de ordin ecologic, economic şi social, protejarea mediului de emisiile autovehiculelor poluante fiind o politică adoptată de toate ţările europene.
El a apreciat că, în condiţiile în care la nivelul Uniunii Europene se discută despre restricţionarea, începând cu 2011, a circulaţiei maşinilor non-euro, este normal ca şi România să ia măsuri în acest sens.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Din punct de vedere economic, premierul consideră că România poate deveni o forţă în domeniul industriei auto în Europa centrală şi de sud-est, iar prezenţa unor importanţi investitori din domeniul auto va influenţa şi numărul locurilor de muncă în România, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Tăriceanu a afirmat totodată că regretă că unele partide, în încercarea de a câştiga electorat, promovează mesaje cu caracter populist, fără a ţine seama de necesitatea ca România să evolueze.
"Îmi pare rău că sunt încă partide politice care cred că vocaţia României este de a deveni cimitirul sau depozitul de maşini uzate al Europei", a afirmat Tăriceanu, citat în comunicat.
El a amintit că Executivul va lua în considerare textul moţiunii simple aprobate de Parlament privind taxa pe poluare auto.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, moţiunea simplă "Anulaţi taxa de primă înmatriculare", cu 158 de voturi "pentru", 89 de voturi "împotrivă" şi 7 abţineri.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a arătat că prevederile moţiunii nu sunt obligatorii pentru Guvern şi că acesta poate să preia ceea ce consideră necesar din textul documentului.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, marţi, că Guvernul va lua în considerare elementele incluse în moţiunea simplă adoptată de Camera Deputaţilor referitoare la taxa auto şi va prezenta o nouă propunere privind formula de calcul, acuzând totodată PDL de un discurs demagogic şi populist.
Guvernul ia în calcul ajustarea legislaţiei prin majorarea taxei de poluare auto pentru maşini foarte vechi, cu motor non-euro, Euro 1 şi Euro 2, şi modificarea sumei pentru maşini noi, pe un sistem în care emisia de dioxid de carbon va reprezenta criteriul principal de calcul şi care va fi prezentat Comisiei Europene sub forma unei noi scrisori, au declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, surse guvernamentale.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO