- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (17.07.2019, 19:20)
- Departamentul Politic
Tăriceanu: Ursula von der Leyen să nu închidă ochii la abuzurile din anumite state est-europene
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că speră ca Ursula von der Leyen, votată de PE pentru numirea în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, să înţeleaga sintagma „stat de drept” şi să nu mai facă greşeala Comisiei Juncker de a închide ochii la abuzurile din unele state est-europene.
Urmărește
109 afișări
Tăriceanu: Ursula von der Leyen să nu închidă ochii la abuzurile din anumite state est-europene
„O felicit pe doamna Ursula von der Leyen pentru victoria de ieri şi îi urez mult succes în dificilul mandat care o aşteaptă, la cârma C.E. O reuşită cu atât mai mare cu cât aparţine unei femei, prima care accede într-un post de asemenea anvergură, şi asta e bine, pentru că avem nevoie de femei în marea politică.
Dincolo de felicitări, nutresc speranţa că dna. von der Leyen va aduce cu sine şi acea necesară schimbare de optică la nivelul comisiei, în primul rând pentru eliminarea clivajului între Vest şi Est la care s-a ajuns în mandatul Juncker. Sper ca dna. von der Leyen să se ţină de promisiunea aducerii tuturor ţărilor la acelaşi numitor în privinţa monitorizării pe Justiţie, să pună semnul egal între subvenţiile agricultorilor din Vest şi ale celor din Est, să ia în serios problemele climatice şi mai sper să deschidă grabnic porţile Schengen pentru ţara noastră, care a făcut atâtea eforturi şi a investit atât de mult în numele dreptului la liberă circulaţie pentru cetăţenii săi”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, miercuri, pe Facebook.
Liderul ALDE a adăugat că mai speră ca Ursula von der Leyen să fie conştientă de adevăratul înţeles al sintagmei „stat de drept”, atunci când a afirmat „Nu poate exista niciun compromis în ceea ce priveşte respectarea statului de drept. Susţin un mecanism suplimentar privind statul de drept”.
„Dar, mai presus de toate, sper ca dna. von der Leyen să fi fost perfect conştientă de adevăratul înţeles al sintagmei ”stat de drept”, atunci când a spus, ieri, că „Nu poate exista niciun compromis în ceea ce priveşte respectarea statului de drept. Susţin un mecanism suplimentar privind statul de drept”. Şi sper ca noul preşedinte să nu repete politica incorectă a predecesorului său, de a închide ochii la abuzurile grosolane împotriva cetăţenilor comise de autorităţi din anumite state est-europene în numele formulei amintite, ”stat de drept”. Şi, să o spunem deschis, adesea la sfatul şi încurajările venite din Vest”, a completat Tăriceanu.
Preşedintele Senatului a mai spus că fără o justiţie independentă în mod real şi fără interferenţa politică sau a serviciilor de informaţii în justiţie nu va exista o democraţie autentică în Uniunea Europeană, ci doar un simulacru.
„Fără o justiţie cu adevărat independentă şi obiectivă, fără stoparea imixitiunilor politice ori ale serviciilor de informaţii în actul de dreptate, fără sancţionarea gravă a marilor derapaje care s-au produs şi se produc, nu va exista democraţie autentică în UE, ci doar un simulacru. Nu va exista echitate şi egalitate, ci elitism occidental versus cetăţeni de rangul doi-trei din Est. Nu va exista camaraderie, înţelegere şi colaborare, ci doar supunere în faţa forţei, disimulate ori ba”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu.
Ursula von der Leyen a primit, marţi seară, votul favorabil al Parlamentului European pentru numirea în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Digi RCS-RDS, anunțul începutului de februarie. Oferă acest smartphone de ultimă generație tuturor abonaților din România
CANCAN.RO
Caz RARISIM în Italia. Ce moștenire i-a lăsat o pensionară de 84 de ani, badantei care a îngrijit-o în ultimii ani din viață
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe