Premierul Ludovic Orban, întrebat duminică despre sistemele de monitorizare a bolnavilor de COVID-19, a spus că „ştiţi foarte bine că aceste sisteme sunt foarte contestate. Ele au fost aplicate în unele ţări, mai puţin în UE. Presupune un acord din partea fiecărui pacient să îşi instaleze aplicaţia, iar dacă un cetăţean nu vrea să instaleze aplicaţia, nu avem nicio posibilitate legală de a-l determinat să o facă”.
În ce priveşte sistemul de monitorizare, Orban a explicat că e simplu: „DSP emite ordine de izolare sau de carantinare la domiciliu. Ele se duc la Evidenţa Populaţiei. Ministerul de Interne are obligaţia de a verifica periodic respectarea deciziilor luate de DSP de izolare sau carantinare”.
„Dacă-mi permiteţi, la Bucureşti asta e o chestiune care chiar funcţionează. Adică persoanele care sunt izolate sau carantinate sunt verificate de Poliţie o dată pe zi, la diferite ore”, a intervenit primarul Nicuşor Dan.