Taubman: Românii sunt mai liberi, spun ceea ce vor politicienilor şi Guvernului

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, este de părere că românii au devenit mult mai conştienţi de ceea ce presupune capitalismul, au pătruns pe arena politică şi au devenit mai liberi, astfel încât îşi spun propriile păreri.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Taubman: Românii sunt mai liberi, spun ceea ce vor politicienilor şi Guvernului

Taubman: Românii sunt mai liberi, spun ceea ce vor politicienilor şi Guvernului (Imagine: Mediafax Foto)

"Românii sunt mai conştienţi de ceea ce presupune capitalismul, lucruri care le plac sau nu. Îşi schimbă sistemul electoral, pătrund pe arena politică, sunt mai liberi, le spun politicienilor şi guvernului ceea ce vor”, a declarat Taubman, întrebat ce anume s-a schimbat la cetăţenii români în ultimii trei ani.

De asemenea, întrebat dacă percepţia lui despre România s-a schimbat acum faţă de începutul misiunii sale, ambasadorul a spus că gândurile sale sunt radical diferite, deoarece în ultimii ani România a devenit atât un membru matur al NATO, cât şi un membru UE.

Întrebat în legătură cu programul Visa Waiver, ambasadorul a ţinut să precizeze că nu numai România este în afara acestui program. El a recunoscut că cel mai important rol în includerea în acest program revine Congresului american, iar membrii legislativului american au, potrivit lui Taubman, drept prioritate, securitatea propriilor cetăţeni.

"Ceea ce este diferit, este 11 septembrie (atentatele comise la 11 septembrie 2001 – n.r.) care a schimbat totul", a spus ambasadorul. El a precizat că nu poate să menţioneze o dată la care România va fi inclusă în programul Visa Waiver.

"Muncim din greu aici, în România, pentru a face progrese", a conchis el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici