„În calitate de Avocatul Poporului, Renate Weber trebuie să sesizeze Curtea Constituţională pe OUG 115/2023 prin care sunt incluse în categoria veniturilor la care se plăteşte CASS de 10% şi
Oana Ţoiu, deputat USR, cere Avocatului Poporului „să oprească ordonanţa prin care Guvernul PSD-PNL a instaurat taxa pe boală”.
„Angajaţii din România vor avea, începând cu această lună, venituri mai mici cu 10%, dacă au avut concediu medical. Inclusiv părinţii copiilor sau rudele adulţilor cu tratament oncologic, care au nevoie de îngrijire continuă”, adaugă Ţoiu.
USR consideră că OUG-ul pentru suprataxarea concediilor medicale încalcă mai multe prevederi constituţionale, începând cu cele privind dreptul la protecţia socială.
„Avocatul Poporului ar trebui să nu uite că este singura instituţie ce are dreptul de a sesiza CCR referitor la ordonanţe de urgenţă. Iar reţinerea contribuţiei de asigurări de sănătate din plata concediilor medicale nu are cum să fie constituţională. E ca şi cum ar reţine pensionarilor 25% din valoarea pensiei contribuţie la fondul de pensii. Este absurd”, precizează deputatul USR Cristian Seidler.