Prima pagină » Politic » Ministerul Sporturilor: „Pentru prima dată, Ministerul Sportului va acorda finanţare acestei federaţii”

Ministerul Sporturilor: „Pentru prima dată, Ministerul Sportului va acorda finanţare acestei federaţii”

Ministrul Sportului Eduard Novak a anunţat luni că, în urma unei întâlniri cu reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal, a decis ca de acum înainte FRF să primească finanţare din partea ministerului, în aceleaşi condiţii ca celelalte federaţii sportive.
Ministerul Sporturilor:
Rafael Hekman
17 ian. 2022, 15:42, Politic

„Întâlnirea de astăzi (luni, 17 ianurie, n.r.), cu reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal, a avut ca obiectiv restablirea a ceea ce apreciez că ţine de normalitate, în raport cu obiectivele ministerului, dar şi ale sportului, în general. Pentru prima dată, Ministerul Sportului va acorda finanţare acestei federaţii, în aceleaşi condiţii aplicabile tuturor celorlalte.”, a scris Eduard Novak pe pagina sa de Facebook.

Acesta a mai precizat că „este un pas important în reclădirea relaţiei instituţionale, dar mai ales o investiţie în viitor. În toate ramurile şi disciplinele sportive trebuie construită baza de selecţie, iar fotbalul este unul dintre sporturile iubite, importante, în care România a avut rezultate notabile multă vreme şi pentru care există un mare potenţial.

Eduard Novak menţionează că printre obiectivele prioritare ale Ministerului Sportului în acest an se află finanţarea academiilor de fotbal pentru copii şi juniori, în vederea unor rezultate ce pot fi obţinute printr-o relaţie corectă şi funcţională cu FRF.