- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ţinute îndrăzneţe la Gala TNL, care a avut ca temă "Libertatea"
Cea de-a şaptea ediţie a Galei TNL s-a desfăşurat, sâmbătă, timp de mai multe ore, într-o atmosferă marcată, pe rând, de ţinutele îndrăzneţe ale tinerelor din partid, de show-ul lui Mattyas şi al dansatoarelor care-l însoţeau, dar şi de momente ca premierea Regelui Mihai sau a seniorilor liberali.
Florin Alexandru Alexe (Imagine: Bogdan Stamatin/Arhiva Mediafax Foto)
Gala Tineretului Naţional Liberal a început cu o întârziere de jumătate de oră. Timp suficient pentru tinerii liberali să facă noi cunoştinţe, să lege noi prietenii şi, nu în ultimul rând, să etaleze ţinute extravagante, îndrăzneţe. Multe dintre tinerele liberale prezente la gala de sâmbătă seară s-au dovedit amatoare de fuste mini pe care le-au asortat cu ciorapi coloraţi, pantofi cu tocuri ameţitoare sau în unele cazuri cu bluze fără umeri.
Evenimentul propriu-zis a început însă într-un mod aproape mai îndrăzneţ decât ţinutele tinerelor liberale, respectiv cu un concert al solistului Mattyas, care a urcat pe scenă alături de două dansatoare îmbrăcate doar în tricouri şi bikini. Desfăşurat la doar câţiva metri de liderii liberali - Crin Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu, Mariana Câmpeanu, Andrei Chiliman - dar şi de seniorii liberali - Radu Câmpeanu, Mircea Ionescu Quintus - concertul a stârnit reacţii diferite între aceştia: Chiliman a râs, Mariana Câmpeanu a zâmbit politicos, Radu Câmpeanu a mustăcit din când în când, în timp ce Crin Antonescu, Mircea Ionescu Quintus şi Călin Popescu Tăriceanu au urmărit serioşi, chiar încruntaţi, dansurile.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Desfăşurat sub egida cuvântului-cheie "Libertate", evenimentul a început cu discursul lui Florin Alexandru Alexe, preşedintele tineretului liberal, care a promis "o surpriză" pentru luna aprilie, respectiv "un nou mod de comunicare, un portal care va revoluţiona puţin mass-media".
Au urmat numeroase premii, pentru "Cel mai activ tânăr în administraţia locală", "Cea mai activă organizaţie locală", "Cel mai important eveniment local", "Cel mai activ tânăr liberal", "Cel mai activ tânăr om de afaceri liberal", "Cea mai mediatizată filială", "Cel mai important susţinător al TNL", "Cel mai bun blog liberal", "Cel mai tânăr senior", "Cel mai bun site liberal", "Cel mai activ tânăr liberal în administraţia locală", "Cel mai important eveniment naţional", "Cel mai important eveniment internaţional", "Rezistenţa prin cultură".
A fost premiat Regele Mihai, pentru "Cea mai lungă carieră în slujba libertăţii". Nu a fost prezent dar, chiar şi în lipsă, a fost aclamat în picioare, timp de mai multe minute, de cei prezenţi.
A venit, câteva minute mai târziu, rândul seniorilor liberali - Mircea Ionescu Quintus şi soţia sa, Viorica Quintus, Radu Câmpeanu şi Dinu Zamfirescu - să urce pe scenă. Prima a vorbit Viorica Ionescu Quintus, urmată de soţul ei care, la 95 de ani, le-a dat un sfat bărbaţilor prezenţi - să-şi lase partenerele să vorbească primele şi ei să mai adauge doar, la sfârşit, ceea ce nu au menţionat ele. Şi Radu Câmpeanu, care a împlinit de curând 90 de ani, a glumit cu tinerii, spunându-le că, atunci când se vorbeşte despre vârsta sa, recomandă tuturor să scadă 8 ani, perioada în care a fost "ţinut la conservare" în închisorile comuniste.
Seara s-a terminat pentru unii dintre cei prezenţi - inclusiv pentru Crin Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu, Radu Câmpeanu, Andrei Chiliman - înainte de încheierea propriu-zisă a galei. Alţii - Mariana Câmpeanu, Mircea Ionescu Quintus - au stat până la sfârşit. Pentru mulţi dintre tineri, însă, seara începe abia după ora 22.00, când are loc o petrecere organizată în cluburi din Bucureşti.
(Material realizat de Miruna Badea şi Eliana Rădulescu)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO