Toader: Este inadmisibil să chemi oameni în stradă ca să aperi un presupus vinovat

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, vineri, referitor la apelul preşedintelui PSD Victor Ponta ca românii să protesteze la sediile PDL în timpul recursului în cazul arestării preşedintelui CJ Argeş, că orice astfel de chemare este o instigare la revoltă.

Urmărește
4 afișări

"Orice chemare de acest fel de ieşire în stradă este o instigare la revoltă. Şi ca să ceri ce? Ca să ceri să aperi un presupus vinovat. Este inadmisibil aşa ceva", a precizat, pentru MEDIAFAX, Mircea Toader.

El a adăugat că este o formă de presiune inadmisibilă, care face un deserviciu nu numai actului de justiţie, ci şi României şi PSD.

"Este o formă de presiune inadmisibilă. Trebuie să spun că noi, ca partid, nu am intervenit niciodată în justiţie. Avem şi noi primari, oameni arestaţi şi nu am procedat aşa ca PSD. În momentul în care PSD face presiune, face un deserviciu nu numai actului de justiţie, ci şi pentru toată România", a afirmat Toader.

El a mai spus că PSD face scut din liderii săi pentru a apăra un lider local cunoscut al său. "Este cu atât mai grav că Victor Ponta, provenit din justiţie, procedează în acest mod", a mai spus Toader.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, aflat, vineri, la Piteşti, a declarat că PSD cheamă "oamenii din toată ţara" ca în ziua în care se va judeca recursul la decizia de arestare a şefului CJ Argeş, Constantin Nicolescu, să meargă în faţa sediilor PDL şi să ceară să se facă dreptate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici