Toader: Grupurile au semnat algoritmul pentru BNR, mai puţin PNL

Liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader a declarat, joi, că grupurile parlamentare au semnat pentru algoritmul stabilit în vederea numirii noului Consiliu de Administraţie al BNR, cu excepţia grupului PNL, care a fost nemulţumit de faptul că a primit doar un singur loc.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Toader: Grupurile au semnat algoritmul pentru BNR, mai puţin PNL

Toader: Grupurile au semnat algoritmul pentru BNR, mai puţin PNL (Imagine: Cristi Movilă/Mediafax Foto)

Toader a precizat că grupurile au decis, cu această ocazie, să susţină "un singur guvernator", iar PDL şi PSD să aibă câte trei locuri în CA al BNR, iar PNL şi UDMR câte un loc.

"PNL depăşea cifra de unu, dar nu putea primi două locuri. Au fost nemulţumiţi şi au spus, atunci «Daţi-ne un post de viceguvernator». Noi le-am spus că nu este de competenţa noastră numirea în posturile de conducere, este de competenţa Consiliului de Administraţie al BNR. Pentru locul de viceguvernator trebuie un profesionist. Nu putem să batem în cuie", a explicat Toader.

El a adăugat că, în aceste condiţii, protocolul pentru stabilirea algoritmului pentru BNR a fost semnat de toate grupurile parlamentare, cu excepţia PNL.

Toader a mai spus că rămâne ca PNL să facă propuneri pentru un loc în CA al BNR, iar, în cazul în care liberalii renunţă la acest loc, liderii grupurilor se vor întâlni din nou pentru a stabili cărui partid îi va reveni acest loc.

Negocierile dintre reprezentanţii partidelor parlamentare pe componenţa consiliului de administraţie al BNR s-au sistat, miercuri, din cauza neînţelegerilor dintre liberali şi democrat-liberali pe posturile de viceguvernator, discuţiile urmând să fie reluate joi.

PNL acuză PDL, într-un comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX, de faptul că, la negocierile de miercuri dintre reprezentanţii grupurilor parlamentare, a cerut mai multe posturi în CA al BNR decât îi dă dreptul ponderea politică, menţionând că PSD susţine solicitarea democrat-liberalilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici