- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (15.06.2012, 17:13)
- Alina Novaceanu ,
Toader: Îl susţin pe Blaga la şefia PDL, dacă va candida. Posibil şi eu voi candida la o funcţie
Liderul deputaţilor PDL Mircea Toader a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că îl va susţine pe Vasile Blaga pentru funcţia de preşedinte al PDL, dacă acesta va candida şi a arătat că este posibil ca şi el să candideze pentru o funcţie de vicepreşedinte sau de secretar executiv în viitoarea conducere.

Toader: Îl susţin pe Blaga la şefia PDL, dacă va candida; posibil şi eu voi candida la o funcţie (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax foto)
"Dacă domnul Blaga va candida, îl voi susţine", a precizat Toader, care este şi liderul PDL Galaţi.
El a spus că ar putea să candideze la o funcţie în noua structură de conducere a partidului, posibil una de vicepreşedinte sau de secretar executiv.
Toader a mai precizat că, potrivit Statutului, vechiul BPN rămâne interimar până la alegerea noului Birou Permanent Naţional de către Convenţia Naţională, iar o comisie din nouă membri se va ocupa de pregătirea Convenţiei.
Preşedintele PDL, Emil Boc, şi toţi membrii Biroului Permanent Naţional al partidului şi-au depus demisiile, joi, urmând ca duminică să aibă loc o nouă şedinţă a Colegiului Director, în care să se stabilească modalitatea în care va fi condus partidul până la alegerile parlamentare din toamnă.
Boc a spus că nu va candida pentru un nou mandat în fruntea PDL, ci se va ocupa de Primăria Cluj.
Vasile Blaga a fost întrebat, joi seară, la Realitatea TV, dacă nu exclude candidatura la şefia PDL, el răspunzând: "Nici pe departe".


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe