„Este o declaraţie politică. Eu cred că dânsul ştie că realitatea juridică este alta, dar întrebaţi-l pe dânsul, când s-au făcut propunerile de modificare la legile justiţiei, ce opinie a avut vizavi de desemnarea procurorilor de rang înalt şi dacă nu cumva la ceea ce s-a împotrivit atunci susţine că ar fi bun astăzi”, a declarat Tudorel Toader.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a solicitat, joi, ministrului Justiţiei Tudorel Toader să trimită către CSM toate dosarele candidaţilor înscrişi pentru funcţia de procuror-şef al DNA, pentru ca reprezentanţii Consiliul să dea aviz şi apoi preşedintele Klaus Iohannis să facă numirea.
„Am văzut că Tudorel Toader este vedeta acestei proceduri. Numirea procurorilor DNA să fie făcută de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), nu de către Ministerul Justiţiei. Îi cerem lui Tudorel Toader să trimită toate dosarele candidaturilor şi CSM să decidă, prin acordarea avizului CSM acelui candidat pe care CSM în consideră cel mai bun. Nu spune nicăieri în lege că ministrul Justiţiei nu poate să lase la latitudinea CSM desemnarea candidatului care să transmită nominalizarea preşedintelui pentru numirea în funcţie. Lăsarea la latitudinea CSM a candidatului poate să confere mai multă credibilitate candidatului şi să îndepărteze toate suspiciunile legate de deciziile care să aibă în spate argumente profesionale”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă joi la sediul partidului.