- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Tokes consideră că Adrian Severin ar trebui să se retragă din PE şi din viaţa politică
Vicepreşedintele Parlamentului European Laszlo Tokes spune că îi este "ruşine" de acuzaţiile de corupţie care i se aduc europarlamentarului Adrian Severin, care, în opinia sa, ar trebui să îşi dea demisia din Parlamentul European şi să se retragă din viaţa politică, transmite corespondentul MEDIAFAX
Tokes a vorbit, luni, într-o conferinţă de presă la Oradea, despre cazul lui Adrian Severin.
"Dacă mă gândesc la corupţia care caracterizează perioada post-comunistă şi, printre altele, partidul post-comunist socialist, nu ar fi trebuit să mă surprindă cazul domnului Severin (...) Ca europarlamentar, mi-e ruşine de această situaţie, pentru că nu este vorba doar de PSD sau de o fracţiune oarecare din sânul Parlamentului European, ci de renumele ţării noastre. Ne compromite pe toţi, chiar în această perioadă când integrarea în sistemul Schengen a fost împiedicată, printre altele, din cauza corupţiei din ţară", a spus vicepreşedintele Parlamentului European.
Întrebat ce ar trebui să facă Adrian Severin în această situaţie, Tokes a răspuns că ar trebui să se retragă atât din Parlamentul European, cât şi din viaţa politică.
"Şi preşedintele partidului său l-a sfătuit să renunţe la a fi membru al partidului. Politicienii din vest îşi dau seama ce trebuie făcut în astfel de situaţii, numai Severin nu îşi dă seama", a declarat Tokes, amintind că doi europarlamentari implicaţi în acelaşi scandal de corupţie şi-au dat demisia.
În acest context, vicepreşedintele Parlamentului European a spus că apreciază lupta anticorupţie din Ungaria drept "un exemplu pentru toată lumea".
"Până când nu ne lepădăm de corupţie, nu avem nicio şansă să ieşim din criză", a declarat el.
Tokes a adăugat că "ar fi de dorit să se facă descoperiri şi în corupţia probabil existentă în UDMR".
"Este de neînchipuit că în ultimii 20 de ani UDMR ar fi fost scutită de corupţie. Este foarte probabil că, făcând parte din diferite coaliţii guvernamentale din 1996 încoace, UDMR s-a implicat cu celelalte partide româneşti pe planul corupţiei, numai că din diferite motive nu se vorbeşte despre acestea (despre implicări - n.r.)", a declarat Tokes.
În urmă cu o săptămână, în urma acuzaţiilor aduse de publicaţia "The Sunday Times", Adrian Severin şi-a anunţat autosuspendarea din BPN al PSD şi retragerea din grupul socialiştilor europeni, dar a precizat că nu îşi va da demisia din Parlamentul European.
"Biroul grupului S&D din PE a confirmat, marţi, excluderea europarlamentarului Adrian Severin, acuzat de corupţie, din toate poziţiile deţinute şi i-a cerut acestuia să demisioneze din Parlamentul European", conform unei declaraţii a grupului socialiştilor şi democraţilor din PE.
Severin declara că nu demisionează din PSD şi din PE, susţinând că nu este dispus să facă "un sacrificiu ritual" şi că solicită efectuarea unei anchete. "A demisiona ca răspuns la acuzaţii mincinoase nu poate fi o soluţie", a susţinut Severin, la Antena 3, adăugând că ceea ce i se cere este să facă "un sacrificiu ritual", pentru ca astfel să scape toată lumea de responsabilitatea aflării adevărului. "Nu sunt dispus să fac acest lucru", a subliniat eurodeputatul.
Grupul Partidului Social Democrat din Parlamentul European i-a cerut, printr-un comunicat, eurodeputatului să respecte deciziile conducerilor PSD şi pe cele ale socialiştilor europeni şi să îşi dea demisia "de urgenţă" atât din partid, cât şi din PE.
Mai mulţi europarlamentari au fluierat, miercuri, în plenul PE, în semn de protest faţă de refuzul lui Adrian Severin de a demisiona, acesta din urmă luând loc şi asistând la şedinţă de pe ultimul rând din sală.
Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a declarat, joi, într-o conferinţă, că i-a cerut lui Adrian Severin să demisioneze din funcţia de europarlamentar, considerând că aceasta este cea mai bună soluţie în situaţia acestuia.
Europarlamentarul Adrian Severin urmează să fie exclus din PSD, luni, şedinţa Biroului Executiv al organizaţiei Bucureşti fiind programată în aceeaşi zi în care acesta împlineşte 57 de ani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO