Tokes întreabă la INS dacă formularele de la recensământul din toamnă vor fi multilingve

Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, Laszlo Tokes, a adresat, luni, o scrisoare deschisă conducerii Institutului Naţional de Statistică, instersându-se dacă formularele care vor fi folosite la recensământul din toamnă vor fi multilingve.

Urmărește
10 afișări

Scrisoarea deschisă a fost trimisă şi secretarului de stat Marko Attila de la Autoritatea pentru Relaţii Interetnice. Tokes a întrebat dacă formularele de la recensământ vor fi multilingve, aşa cum se practică în Ungaria, Slovacia şi alte ţări din Europa.

Într-un comunicat adresat, luni, agenţiei MEDIAFAX, liderul CNMT a precizat că s-a interesat în ce fel organizatorii vor asigura prezenţa unor recenzori care să vorbească în limba minorităţiilor din zonele unde se face recensământ.

"În timp ce toată ţara arde în febra reorganizării regionale, să sperăm că aparatul guvernamental – adică instituţiile de stat de resort – găseşte timp şi energie să facă pregătiri pentru desfăşurarea cât mai eficientă a recensământului din această toamnă", afirmă Tokes.

El a subliniat că acest recensământ este important pentru toată România şi, totodată, pentru comunitatea maghiară din Ardeal.

"Fără a exagera, putem spune că rezultatul acestuia va fi un important reper pentru stabilirea perspectivelor pe termen mediu şi lung ale comunităţii noastre", mai susţine europarlamentarul.

Recensământul populaţiei şi locuinţelor se va face în perioada 22 - 31 octombrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici